Primii pasi pe care ii facem in viata sunt primii pasi ai unui joc.
Un joc in care regulile sunt necunoscute si le descoperim cu fiecare zi ce trece. Un joc unde nu exista oponenti, este un joc unde noi suntem proprii adversari.
Incepem de mici sa ne jucam de-a viata, incepem sa intelegem ca lucrurile din jurul nostru sunt frumoase, ca toate persoanele ne indragesc pentru ceea ce suntem, ca toate momentele sunt de nepretuit. Dar cu fiecare zi, incepem sa complicam acest joc frumos, incepem sa-l creionam altfel, cream diferite scenarii si reguli, incercam sa obtinem tot ce e mai provocator, ne motivam sa trecem de fiecare stadiu si ne luptam sa terminam acest joc, cat de tarziu se poate...
Dar viata nu e tot timpul un joc. Nu putem sa adunam momentele vietii intr-o singura carte, nu putem sa creionam drumul nostru cu acelasi reguli de ieri, nu putem sa purcedem catre viitor cu aceleasi principii, obosim incercand sa parcurgem acest drum greoi. Dar de ce? De ce lucruile nu pot fi simple? De ce nu poate fi totul ca un joc?
Poate ca viata nu e un joc, poate ca destinul nu e scriitorul din spatele povestii, poate ca totul se intampla aleator sau poate ca toate concidentele sunt doar repere pe care le cautam sa controlam un joc care nu exista... Poate ca fiecare vedem lucrurile dintr-o perspectiva unica, poate ca nu vrem sa intelegem ceea ce stim deja si de fiecare data cautam adevarul acolo unde nu este.
Dar de fapt ce cautam? De ce pasim pe drumul vietii? De ce ne miscam aleator pe cararile destinului? De ce cautam raspunsuri acolo unde logica nu ne ajuta?
Pentru ca cea mai frumoasa viata este aceea pe care o exploram, este acea lume in care cautam echilibrul si nu ne avantam in abisul unei povesti pe care credem ca noi am scris-o...