13.05.2017

Sunt mai multi ca mine...

Identitatea, in zilele noastre, este unul dintre factorii cei mai volatili care defineste apartenenta noastra in societate.

Valorile personale sunt de cele mai multe ori secundare valorilor unui grup si avem tendinta de a ne construi propriile principii pe baza unor exemple din societate. Tendintele sociale pot schimba radical comportamentele individuale si influenteaza in mod direct drumul nostru in viata.

Pornind de la ierarhizarea nevoilor umane (piramida lui Maslow), dezvoltarea personala este acea treapta a vietii noastre unde incepem sa contruim diferit fata de ceilalti, unde incercam sa ne gasim propria identitate prin evidentierea unei nevoi puternice de autodepasire. Nevoia de cunoastere dezvolta o arma puternica de diferentiere si de depasire a mediocritatii, dar in acelasi timp construieste capcane periculoase in mintea umana. Egoismul, invidia, individualismul, mandria sunt doar cateva obstacole ce se zaresc in drumul nostru catre autorealizare. 

Pornesc de la aceste idei in cautarea unor raspunsuri pentru o intrebare care ma urmareste de mult timp: "Oare sunt mai multi ca mine?".


Poate ca nu... 
Identitatea pe care incerc sa mi-o formez inca sufera foarte multe transformari. Ma uit in jurul meu si incerc sa gasesc asemanari si deosebiri. Astfel incep sa dezvolt un joc al mintii, in care singura iesire este autocunoasterea. Este un drum lung, poate fara sfarsit... Simt o dorinta puternica de a ma diferentia fata de ceilalti, dar nu incerc sa gasesc rute alternative pentru a-i diferentia pe ceilalti fata de mine. Identitatea nu este o eticheta, ea trebuie construita pe baza unor valori morale, prin gasirea unui echilibru interior, printr-o evaluare a propriilor forte, prin recunoasterea defectelor si exploatarea calitatilor.


Poate ca da... sunt mai multi ca mine
Dincolo de nevoia de diferentiere, in jurul meu gasesc foarte multe asemanari. Poate ca sunt mai multi ca mine si poate ca sunt mai buni ca mine... Si acest lucru ma motiveaza in drumul autorealizarii, incerc sa imi gasesc o identitate in societate si incerc sa profit de fiecare oportunitate. Astfel, incerc sa imi depasesc egoismul si sa adun fiecare firimitura a altruismului. 

Ajung usor, usor sa inteleg ca de fapt raspunsurile pe care le cautam sunt in jurul meu. Suntem unici, dar trebuie sa impartasim aceasta neasamuire cu lumea exterioara. Suntem diferiti, dar lucrurile comune ne fac mai puternici. Suntem egoisti, dar nu putem trai singuri. Suntem individualisti, dar nu putem reusi nimic fara aportul celor din jur. 


"O idee este ceea ce defineste alta idee" - CV